afruimen

Dutch

Etymology

From af + ruimen.

Pronunciation

  • IPA(key): /ˈɑfrœy̯mə(n)/
  • (file)

Verb

afruimen

  1. (transitive) to clear (a surface of objects, such as a table of dishes)

Inflection

Inflection of afruimen (weak, separable)
infinitive afruimen
past singular ruimde af
past participle afgeruimd
infinitive afruimen
gerund afruimen n
verbal noun
main clause subordinate clause
present tense past tense present tense past tense
1st person singular ruim afruimde afafruimafruimde
2nd person sing. (jij) ruimt afruimde afafruimtafruimde
2nd person sing. (u) ruimt afruimde afafruimtafruimde
2nd person sing. (gij) ruimt afruimde afafruimtafruimde
3rd person singular ruimt afruimde afafruimtafruimde
plural ruimen afruimden afafruimenafruimden
subjunctive sing.1 ruime afruimde afafruimeafruimde
subjunctive plur.1 ruimen afruimden afafruimenafruimden
imperative sing. ruim af
imperative plur.1 ruimt af
participles afruimendafgeruimd
1) Archaic.

Anagrams

This article is issued from Wiktionary. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.